Grecii sunt primii care s-au așezat la masă cu bucate, cu scopul de onorare a Dumnezeilor. Primele bucate pe masă erau create din carne și carnea era gătită îndeosebi de către oamenii înstăriți, fiindcă se prepara la foc, în casă (bineînțeles, în lipsa unui aragaz).
O farfurie la doi - așa serveau bucatele.
De-a lungul istoriei, tradițiile și obișnuințele s-au schimbat. Stați alături până la finalul podcastului, pentru o călătorie de câteva sute de ani.
Ana Maria Costișanu - invitata rubricii Tasty, cu ea discutăm despre istoricul meselor.
Discutăm cu Irina Cleșcenco despre olandezul Van Gogh.
Vincent Van Gogh a început să picteze în ultimii 10 ani ai vieții sale, scotea câte un tablou la fiecare 36 ore. A fost un suflet atât de bun, o minte vizionară, dar care nu s-a născut în vremurile potrivite. Astăzi lucrările sale sunt cele mai replicate din lume și unele din cele mai scumpe, pe când în timpul vieții sale a vândut un singur tablou cu 400 franci. Descoperiți-l pe celebrul pictor.
L-au numit vrăjitor, i-au blamat invențiile, dar el se juca cu fulgerele și vedea clar un viitor atât de tehnologizat și bun, la care noi încă nu am ajuns.
Nikola Tesla, geniul care a pus pilonii tehnologiei de astăzi. Cunoaște-l în noul podcast Habar.
Paștele Blajinilor e unul din cele mai populare evenimente din an, din familiile moldovenilor. E o sărbătoare mult discutată. Dar de unde au pornit la drum tradițiile pe care le vedem an de an și ce semnifică cu adevărat ele? Cum se sărbătorește în alte culturi?
Urmăriți podcastul și nu ezitați să vă expuneți părerea față de acest subiect, în comentarii.
Găurile negre sunt ca niște regrete ale stelelor moarte, care se transformă într-o mare enigmă a cosmosului.
Stephen Hawking spune că există o portiță prin care materia poate evada din găurile negre, dar cum?
Urmăriți podcastul în căutarea răspunsurilor.
Kitsch-ul e o formă de artă care e mereu alături și uneori chiar putem sta pe gânduri, dacă ceea ce am ales să ne înfrumusețeze casele e kitsch sau nu.
Urmăriți podcastul Habar cu invitat Irina Cleșcenco, artist vizual și designer grafic, despre acest subiect controversat.
THC, CBD, Sativa, Indica, Pineapple Express - habar nu ai despre aceste denumiri? Atunci pune play peste podcastul Habar despre Canabis și extinde orizonturile :)
Pentru a produce o sticlă de Cola se cheltuie 28 litri de apă pentru tratarea ingredientelor și 7 litri pentru packaging.
74 litri de apă se cheltuie pentru a crea un pahar de bere.
Pentru o ceașcă de cafea 130 litri.
Pentru un tricou din bumbac se cheltuie 2500 litri de apă.
Cea mai multă apă se cheltuie la producerea cărnii, pentru 110 g de hamburger se cheltuie 1659 litri de apă.
Până în 2040 nu vom avea suficientă apă pentru un an :)
Ascultați noul podcast pentru mai multe informații foarte interesante.
Care a fost secretul lui Homo Sapiens? Cum am reușit să colonizăm așa de rapid atât de multe habitate îndepărtate și ecologic diferite? Cel mai probabil răspuns la aceste întrebări și multe altele este că Homo Sapiens a cucerit lumea patorită în primul rând limbajului său unic.
Despre aceasta și multe altele e primul episod al seriei Sapiens de Habar.
Salut, lume! Suntem Habar și te salutăm. Suntem o mână de visători care vrea să-ți ofere tot ceea ce a citit, privit, auzit, gustat și vizitat până acum. Și fiindcă nu prea avem timp pentru citit. Chiar sperăm să-ți fim de ajutor, plăcere, interes și pe gust.
3, 2, 1 ... Poleteli!